Home » Știință » O stea misterioasă aflată în centrul Căii Lactee ar fi ajuns aici dintr-o altă galaxie

O stea misterioasă aflată în centrul Căii Lactee ar fi ajuns aici dintr-o altă galaxie

O stea misterioasă aflată în centrul Căii Lactee ar fi ajuns aici dintr-o altă galaxie
Foto: Miyagi University of Education/NAOJ
Publicat: 08.12.2023

În centrul Căii Lactee orbitează un roi de stele ce însoțește o gaură neagră supermasivă. Acestea sunt stelele S și sunt obiectul fascinației și uimirii astronomice. Nu în ultimul rând, unul dintre puzzle-urile care le înconjoară este originea lor. De unde a venit steaua misterioasă din centrul Căii Lactee?

Se crede că proximitatea unei găuri negre supermasive este prea extremă pentru a permite formarea stelelor, așa că astronomii cred că orice stele care orbitează în acea zonă trebuie să fi venit din altă parte.

Acum, o echipă condusă de astrofizicianul Shogo Nishiyama, de la Universitatea de Educație din Miyagi (Japonia) a determinat originea pentru steaua misterioasă din centrul Căii Lactee, numită S0-6, și a descoperit că nu este de pe aici.

De fapt, S0-6 pare să provină din afara Căii Lactee în întregime, făcând-o prima stea din centrul galactic care are o poveste de origine extragalactică, scrie Science Alert.

Ce vârstă are steaua misterioasă din centrul Căii Lactee?

Steaua S este destul de interesantă. Are orbite lungi, eliptice, în jurul găurii negre supermasive Sagittarius A*, atingând viteze uluitoare; cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee până acum este o stea S care atinge viteze de până la 24.000 de kilometri pe secundă în timp ce înconjoară gaura neagră.

O stea S a făcut parte și dintr-o campanie lungă, desfășurată pe parcursul mai multor decenii, de observații și analize pentru a demonstra relativitatea generală la una dintre cele mai extreme scări posibile. Așa că aceste stele sunt destul de interesante pentru a afla mai multe despre modul în care funcționează fizica.

Dar Nishiyama și colegii săi au vrut să știe de unde provin stelele. Folosind Telescopul Subaru, un observator optic-infraroșu din Hawaii, au realizat un studiu atent al S0-6 pe parcursul a 8 ani. În primul rând, au măsurat viteza și traiectoria stelei, găsind o accelerare care confirmă orbita sa în jurul lui Sagittarius A*. S0-6 se află la doar 0,04 ani-lumină de gaura neagră.

Apoi, au realizat o analiză atentă a luminii emise de stea, căutând linii mai luminoase și mai întunecate în spectrul său. Aceste linii sunt create de elementele care absorb și emit lungimi specifice de lumină și pot dezvălui compoziția chimică a stelei.

Deoarece stelele mai vechi au o cantitate mai mică de elemente grele decât stelele mai tinere, această informație îi poate ajuta pe astronomi să afle cât de în vârstă este o stea. Dar compoziția unei stele poate, de asemenea, să ajute la dezvăluirea originii sale, deoarece stelele născute în același loc și în același timp au, de obicei, profiluri chimice similare.

Spectrul lui S0-6, au descoperit cercetătorii, are o cantitate destul de redusă de elemente grele, oferind o estimare a vârstei de aproximativ 10 miliarde de ani.

De unde a venit această stea?

Dar cantitățile și rapoartele acelor elemente sunt cel mai asemănătoare stelelor din afara Căii Lactee, în special, celor din galaxiile pitice care orbitează Calea Lactee, cum ar fi Galaxia Pitică Sferoidală Sagittarius și Micul Nor al lui Magellan.

Aceste galaxii sunt în prezent în procesul de a fi devorate foarte lent de către Calea Lactee, așa că nu este de mirare că unele dintre stelele lor ar putea ajunge aici. Și știm că galaxia Calea Lactee „a devorat” destul de multe alte galaxii de-a lungul celor 13,6 miliarde de ani ai săi.

Un număr de relicve ale acestor galaxii înghițite există în interiorul Căii Lactee. S0-6 reprezintă prima dovadă observațională că rămășițele lor ar putea ajunge spre centrul galactic.

Trebuie să se confirme acest lucru, însă cel puțin știm că evoluția chimică a lui S0-6 a fost destul de diferită de cea a altor stele din centrul galactic. Desigur, așa cum este întotdeauna cazul, va trebui să se facă mai multe cercetări.

„S0-6 a avut cu adevărat originea în afara galaxiei Căii Lactee? Are vreun companion sau a călătorit singură? Cu investigații suplimentare, sperăm să dezlegăm misterele stelelor din apropierea găurii negre supermasive”, spune Nishiyama.

Studiul a fost publicat în Proceedings of the Japan Academy, Series B.

Vă recomandăm să citiți și:

„O ceață extraterestră”, preparată în laborator, ne permite să vedem lumi îndepărtate

Astronomii au găsit „sistemul solar perfect”. Ar putea exista viață aici?

Europa intră în noua cursă spațială! Care este premiul cel mare, râvnit de toată lumea?

„Un moment special”. Astronomii au descoperit primul disc de acreție extragalactic

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”